Șefa FMI, inculpată în Franța pentru o plată ilegală de peste 400 de milioane de euro

Șefa FMI, inculpată în Franța pentru o plată ilegală de peste 400 de milioane de euro
Publicat: 18/12/2015, 09:18

Cazul, datând de acum aproape 20 de ani, când Christine Lagarde era ministru al Economiei în Administrația președintelui Nicolas Sarkozy, va fi judecat de Curtea de Justiție a Republicii Franța, a transmis Procurorul general francez.

„Doamna Lagarde va reitera că a acționat în interesul statului francez, prin respectarea în totalitate a legii”, a transmis biroul directorului Fondului Monetar Internațional.

Decizia de joi este surprinzătoare, dat fiind că procurorii recomandaseră în septembrie încetarea anchetei care o viza pe Christine Lagarde.

Fostul ministru al Economiei este cercetată pentru neglijență în serviciu, reproșându-i-se că nu s-a opus unei decizii de arbitraj și nu a formulat recurs contra sentinței din iulie 2008 care îl favoriza pe Bernard Tapie. Dosarul se referă la o sentință de arbitraj prin care Bernard Tapie a primit 403 milioane de euro, dintre care 45 de milioane ca prejudiciu moral, pentru încheierea unui litigiu cu Banca Crédit Lyonnais privind vânzarea Adidas în 1994.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Secretariatul lui Moș Crăciun s-a redeschis în Franța